Doar nu credeați că azi o să vă lăsăm fără idei de jocuri sau fără să vă zicem ce ne-a plăcut cel mai mult din toată ziua.
Pe lângă coloratul unor fişe, joaca cu maşinile, cu păpuşile, am inventat şi o situație/întâmplare ca să dezvoltăm latura creativă, imaginația, vorbitul liber, dar şi pentru a-i învăța să se pună în locul celuilalt, să empatizeze. Să vă arăt ce a ieşit.
1. Cadru, context, materiale
Am luat două jucarii, una mică şi una mai mare. Ne-am aşezat în cerc pe covor şi am început să le expun situația. (Radu a abandonat, dar Sofia a fost foarte încântată).
2. Situația
A fost odată ca niciodată un şoricel care alerga într-un castel. Şi cum alerga, alerga, alerga, a dat deodată cu nasul de o pisică. S-a speritat foarte tare şi rapid a început să alerge înapoi să nu fie prins. Deodată s-a oprit pentru că şi-a dat seama că nu îl fugăreşte nimeni. S-a uitat şi a observat că pisica nu se mişcase din acel loc.
3. De ce nu se mişca pisica?
Nu ştia şoricelul ce să creadă. Voi ce credeți? De ce nu s-a mişcat pisica?
Variante găsite de noi, mai mult de copil, cu întrebări ajutătoare puse de mine:
- a) era o pisică bună (care nu mânca şoareci).
- b) era o pisică vicleană şi dorea să îl facă pe şoricel să se apropie mai mult.
4. Ce face şoricelul pentru a-şi da seama cum este pisica de fapt?
Şoricelul s-a gândit să o testeze pe pisică. S-a dus tiptil prin spatele ei. Când a ajuns destul de aproape a aşteptat. Pisica tot nu mişca. Atunci s-a apropiat şi a bătut-o uşor pe spate. Dar ….nimic! Ce poate să însemne asta: e bună sau e vicleană? Sofia insista acum pe vicleană. Se îngrijora pentru şoricel. Şoricelul nu ştia ce să creadă şi nici ce să facă.
Am rugat-o pe Sofia să fie pe rând şoricel şi apoi pisică şi să îmi zică ce gândeşte, ce vede, ce simte. Redau ce mi-a zis ea.
4.1. Sofia şoricel
Vede spatele pisicii, simte frică. Crede că e o capcană şi îi vine să fugă.
4.2. Sofia pisică
(A fost greu să o fac să schimbe perspectiva. M-am ajutat de jucării. Apoi am pus-o să țină pisica în mână şi să îmi zică de ce nu s-ar mişca o pisică.) A zis că poate e o statuie vopsită şi pare foarte adevărată. M-am bucurat că a zis asta, deci există şi varianta
- c) pisica nu e vie/adevărată.
5. Elemente noi
Şoricelul se hotărăşte să mai încerce o dată şi o bate iar pe spate pe pisică. Se aude un „miau”. Şoricelul se sperie şi fuge iar. La un moment dat se opreşte şi vede că pisica nu se mişcase. De ce? De ce mieunase?
6. Dezbatere liberă
Am rugat-o să zică ce crede acum: e bună, e vicleană sau nu e vie? A zis că e vie sigur, că a mieunat. Credea că e vicleană. Am zis că totuşi nu a făcut nimic să credem că e vicleană. De ce credem asta? A constatat şi ea că aşa e, nu făcuse nimic rău până atunci. Dar că e bună ştiam sigur? Păi nici asta nu ştiam. Simțeam că ne-am blocat. Nu aveam argumente nici pentru una dintre situații. Ne-am întors la varianta că nu ar fi vie. Atunci cine a mieunat, a zis ea? Bună întrebare, cine? Altă pisică poate? Dar el nu vede alta.
Ce trebuie să faca şoricelul ca să se convingă că e vie sau nu e vie pisica noastră? Am scos alte variante: să îi aducă lapte, să o pândească şi el, să se plimbe prin fața ei să vadă dacă mişcă ochii.
Concluzie
Ideea este că puteți să dezbateți şi să duceți firul situației la nesfârşit, de fiecare dată aducând noi elemente, punând întrebări, făcând supoziții, dar păstrând aproape singurele dovezi avute, fără judecată gratuită.
Cum vi se pare? Încercați şi voi? Noi am ales să luăm o pauză şi să ne gândim cum să o mai testăm pe pisică. Scapă şoricelul? E vie pisica? ?