părinți-ce-au-fost-copii

Pentru toți acei părinți ce au fost copii şi pentru toți acei copii ce vor deveni adulți

Toți am văzut sau am avut pe lângă noi la un moment dat o persoană autoritară, cu dreptatea mereu în mână, cu dorința de a se face doar cum a zi

s ea, cu încercări de a nimici fiecare pornire de „altfel” a celor de lângă. Poate persoana despre care zic a avut chipul mamei tale sau a tatălui tău şi asta a făcut ca tu să creşti, dar să te simți încă mic, ca tu să fii, dar în preajma părintelui respectiv să nu vrei să fii, ca tu să devii frumos, deştept, apreciat de alții, dar să nu te simți niciodată cu el aşa.

Pentru tine viața va fi o continuă căutare de orice e bun şi de a face bine, de a nu fi ca el, de a lăsa dreptatea din mână doar pentru simplul fapt de a descoperi, de a te bucura de cei de lângă tine, de a căuta să pui apă la rădăcină mai mult decât să tai ramuri.

Uneori nu vei şti pe ce drum să o iei sau te vei împotmoli de tot în rolul nou pe care îl ai şi atunci vei căuta exemple în jur, oameni mai încercați, mai experimentați să te ajute să găseşti soluția, să vezi luminița.

Ce vei face însă dacă te vei lovi de ramurile pe care le-ai lăsat să crească şi care acum pot să îți zică că apa folosită la rădăcină a fost prea rece uneori?

Exact ce tu nu doreai să repeți!! Exact ce tu nu ai avut curaj să spui înaintea lui!! Opreşte-te! Gândeşte-te! Simte-te, părinte, că despre tine e vorba!! Simte-te, părinte, un copil şi vezi adânc în tine ce nu îți plăcea, ce nu te ajuta, ce te anula! Şi nu repeta! Nu repeta privirea dură, nu repeta vorbele veninoase, clişeele moştenite!

Nu repeta nici un „ai grijă ce vorbeşti!”, „ai grijă cum îmi vorbeşti”, „nu uita cu cine vorbeşti!”, „TU îndrăzneşti să îmi zici asta, când EU am făcut şi asta şi asta pentru tine?”, „o să vezi tu!”.

Dacă o faci câştigi o luptă, dar pierzi încrederea celui mai valoros om de pe pământ – copilul tău! Dacă o faci câştigi o luptă, dar pierzi ani în care poți să mângâi ce nu ai ştiut că trebuie, să strângi în brațe ce nu ştiai că e nevoie, să cunoşti ce ți s-a ascuns!

Titlul de părinți l-am căpătat prin ei! Bucuriile, dorințele, zbuciumul nostru intern adus de ei sunt daruri pe care le aduc la pachet! Fără acestea am fi acei oameni „relaxați”, blazați, în căutare de nimic şi de tot!

Nu contează cum au venit ei, cum s-au descurcat până în momentul 0! Contează doar ce e dincolo de momentul 0: un părinte şi un copil-adult mai legați sau doi adulți răniți.

Dați-vă şanse ca părinți uitând de dreptate. Degeaba murim cu ea în mână dacă murim fără să ne dăm şansa să ne admirăm opera, să o iubim aşa cum a ajuns, să fim mândri că e în preajma noastră sau undeva în lume şi nu ne uită, nu ne judecă, nu ne compară, nu ne-ar schimba, ci doar vrea să ne aibă cu totul, asumați când defilează pe podium sau când e la pământ!

Copiii noştri doresc să îi vedem, să le validăm trăirile, să le recunoaştem meritele, efortul, să îi apreciem şi să nu îi mai criticăm pentru orice fleac!

Tu ca părinte poți încerca azi să laşi garda jos, să zici şi când şi unde a fost sau este greul tău în creşterea lor! Nu îți fie teamă că îți vor specula slăbiciunea! Sau poate o vor face dacă tu le-ai speculat-o pe a lor prea des! Dar mizează totuşi pe faptul că ei nu vor părinți perfecți.

Articolul e dedicat mie, părinte, să nu uit când îmi e greu imaginea de ansamblu, scopul final, că sunt om, să mă iert şi să fac mereu un pas în plus.

Articolul e dedicat copiilor deveniți părinți azi, să nu repete, să caute să vindece, să ierte, să accepte şi să se accepte cu bune şi mai puțin bune  pentru a putea da mai mult şi altfel. Aşa cum le-ar fi plăcut să primească poate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *