Ştiți zilele alea în care ai multe de făcut, în mare parte nu direct pentru tine, dar lucruri necesare toate şi, colac peste pupăză, plouă de rupe, ajungi fleaşcă acasă, un copil strică ordinea lucrurilor şi nu doarme, mâncarea s-a terminat, liniştea ta e pe fund de borcan?
Aşa a fost ziua mea ieri. Am avut acasă ambii copii toată ziua (adică Sofia nu a fost la grădiniță) şi a fost o alergătură continuă. Ploaia ne-a dat ceva emoții că ne-a prins la dentist pe noi două şi drumul spre casă (deşi scurt) s-a lăsat cu slalom eşuat printre bălți.
Evident am ajuns ude la picioare, iar eu şi cu gândul la ce oare mâncăm, ce mai avem de făcut restul de zi şi cum fac să iasă toate la timp.
Însă piesa de rezistență a fost încercarea de a-i adormi. Trebuie să recunosc că nu mi-a ieşit. O oră am încercat fără rezultat deşi Radu era obosit. Aşteptarea mea fusese că în 10 minute va fi în lumea viselor. Eh, din păcate, nu! Zic din păcate pentru că eu nu am ştiut să rămân calmă.
Fierbeam la presiune mare cu fiecare încercare de a-l pune iar pe pernă. Am bolborosit întruna până am cedat şi am abandonat ideea.
Sofia a copiat repede modelul şi a început şi ea cu potopul de vorbe cum că Radu nu stă liniştit şi nu a reuşit nici ea să doarmă punând accent pe faptul că e numai vina lui.
Nu eram deloc dornică să mai explic nimic, dar nici nu merita Radu toate bobârnacele. Mai ales când îi vedeai fețişoara uimită de genul „ce v-am făcut eu, fetelor?”.
Am încercat să fac ceva pentru a-i salva reputația în fața soră-sii, deşi eu chiar aveam nevoie să doarmă el. Deci somnul lui de fapt era mai mult pentru mine. Recunosc, da!
Însă am avut o mare surpriză când Radu, deşi obosit după barometrul meu, a rezistat eroic şi a socializat frumos cu alți copii pe care îi vedea pentru prima dată.
O să vă povestesc pe larg într-o altă postare despre experiența avută cu el la FasTracKids pentru că merită mai multă atenție şi sunt mai multe de zis. Am ajuns acasă, Radu meu a adormit în maşină, Sofia plecase deja la înot cu tati.
Cât l-am aşteptat să se trezească mi-am tras sufletul. E bine să fii cu gândurile tale. Însă surpriza uriaşă, care m-a trezit din negura neputințelor pe care mi le accentuez câteodată singură, mă aştepta în casă.
Ai mei, Sofia şi tati, făcuseră casa lună împreună cât eu şi Radu stăteam la şuetă. Am realizat atunci că e wow că îi am, că m-au auzit, că ştiu că ordinea mă ajută să fiu mai ok şi mai ales că au vrut să mă ajute. ❤
Dragilor, dacă nu v-am plictisit cu o zi banală din viața mea de mamă şi soție şi dacă ați ajuns să citiți ultimele rânduri din postare, vreau să ştiți că oamenii din jur sunt cei mai importanți. Prețuiți fiecare clipă şi apreciați fiecare gest!
PS: Bonus, am realizat că: Radu e rezistent la oboseală (păi cum îmi putea arăta dacă nu fix opunându-se?), Sofia devine din ce în ce mai bună la înot, eu şi tati reuşim să ne înlocuim cu succes unul pe altul, dar cel mai bine e când le facem împreună (concluzia e comună).