Despre strigatul copiilor la mama

de | martie 25, 2022

Trage cu spor puiul cel mic lapte din „țiț” cum zice chiar el, dar din când în când se opreşte şi face prezența: „Mama!”. Scurt şi tare să nu cumva să nu-l aud.

Apoi se întoarce la ale lui. Nu stă mult şi iar: „Maamaa!”. Melodios şi alintat să-mi audă şi mie râsul. Şi vine imediat şi „Maaamaaaa!” Asta e Sofia. Se opreşte şi Radu şi ascultă să vadă de unde şi de ce strigă ea aşa tare.

Stați liniştiți! E doar un mic exemplu ce mã face să îmi duc gândul ghiduş de a număra de câte ori aud pe zi cum mă strigă. Parcă se întrec să vadă care zice de mai multe ori, care reuşeşte un ton mai altfel, cine îmi smulge un râs, un chicot sau ….un oftat!

Uneori dau ochii peste cap şi le răspund şi eu: ” Da, maaamaaa!”. E rândul lor să râdă şi să mă convingă că nu vor nimic. Dar şi când vor să vedeți cum e.

Chiar dacă e tati acasă, mama e cea preferată pentru orice de amândoi deodată chiar! Uneori îmi vine să-mi astup urechile că să te prefaci că nu-i auzi la ce tare strigă şi în cei 50 m pătrați e cam greu. Dar nu-i bai că sunt sigură că ar găsi metode să aud şi aşa.

Alteori îi surprind cu „Prezentă la datorie, dar tata ar fi încântat să vă ajute!”. Da, alegerea unui voluntar prin tehnica „nu refuza copilul direct!”.

Dacă tati e fresh problema se rezolvă rapid, dacă nu, încep eu cu „taaatii, vezi că Sofia vrea să-i dai cartea de sus!”. Pauză! Sofia e pe cale să strige iar „Ma”. Dar nu mă las: „taatiii!!!”. Caz rezolvat!

Pe stradă, eu între ei trei, fix ieri. Ea pe trotinetă, tati împingând căruțul unde Radu stă cu fața la lume. Sofia începe prima „maamaa, te uiți?”. Peste 2 minute „mamaaa, te-ai uitat?”. Indiferent de răspunsul meu: „maamaa, îți place?”.

Radu vede un câine, copac, creangă, bicicletă, clovn, orice: „Mamaa!” Scurt! Degetul îndreptat către punctul de interes. Eu: „Da, cățelul, ham ham”. Peste alte 2 minute: „da, Radu, un copac maare!”.

Să vă zic şi de tati? Doamne fereşte de-ar începe şi el orice frază cu „mama”! De fapt el nici nu prea are rând să înceapă fraze cu doi ca ei!

Am început să țin o socoteală. Până în 12 dacă trec de 50 de ori îi las cu tati toată după amiaza, dacă nu trec de 50 de ori, vor sta cu tati toată după amiaza. ?

Anunțați-mi rudele că de fapt glumesc! În special pe cele din partea soțului.

Care dintre voi îmi doboară recordul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *