A venit clipa să mărturisesc. Am trăit şi eu de-a lungul timpului, ca oricare femeie, momente în care tu găteşti cina, bărbatul stă la tv, tu strângi masa, el pleacă la baie, tu faci curat în dulapuri, el se plictiseşte pe telefon, ție îți ies ochii în timp ce vomiți de la sarcină, el te aşteaptă să îți citească un banc.
Tu iar vomiți de îți ies ochii, el râde cu copilul mare de se prăpădesc. Tu îți dai duhul născând, el pe hol face galerie şi îşi dă check-in la maternitate. Tu iar îți dai duhul născând şi până să ieşi din sală el deja pleacă să îşi bea cafeaua. (Ce să fac dacă a vrut să vină la 5:30 dimineața!!).
Tu nu dormi nopțile că alăptezi, el nu doarme pentru că urmăreşte un serial. (Ghici cine e cel foarte obosit a doua zi?) Cel mic zice „tata” întruna de 2 luni deşi tu îi sufli în ceafă (şi nu numai) 24h din 24. (De 2 zile zice numai „mama” Sâc!!)
Însă niciodată nu simțeam invidie. Făceam cumva să văd partea bună, ajutorul lui în altele, greutatea lui când urcă bagajele/cumpărăturile singur până la 4 aproape zilnic, când conduce kilometri până la destinație în timp ce noi râdem, facem poze, lenevim în voie. Şi nu simțeam nicio invidie.
Dar azi gata!! Pentru asta nu îl iert! Plec 30 de minute (chiar şi mai puțin cred că a fost) să o tund pe Sofia. Tati rămâne cu Radu. Şi în urma mea…Radu…merge 4/5 paşi singur. Primii din viața lui!!!! Iar eu nu sunt martoră la treaba asta??? Acum voi lua o pauză că nu pot povesti mai mult. Chiar mi s-a întâmplat asta??? ???
Inspiră! Expiră! Povestea cu primii paşi ai Sofiei o ştie toată lumea. Dacă nu, o las aici pe scurt: 1 an şi 2 luni, toți aşteptau momentul, eu încă nu mă impacientasem destul să merg la doctor şi aşteptam. Pe 11 septembrie 2015 călcam. Da, eu calc foarte rar, dar nu de asta țin minte data asta. Am plecat să duc masa de călcat la locul ei pe balcon şi din urma mea, Sofia a venit pe picioarele ei, nesusținută de parcă făcea asta de când lumea! Nu vă zic ce emoții, ce bucurie, ce trăire!
Aşa mult aşteptam să zic cum m-a surprins şi Radu, să văd când va fi acel moment şi ce voi face eu exact! Dar să nu fiu prezentă nu mă aşteptam.
Mă bucur pentru tati … cu juma de inimă! ? E frumos că a trăit şi el asta o dată în viață! Merita!! Dar eu?? Povestea mea de spus cum a făcut Radu primii paşi va fi asta??
Mă duc să mai plâng puțin! Dar şi de bucurie! Băiatul nostru, de 10 luni şi o zi, a făcut azi primii paşi singur!
Drum bun în viață, copile drag! Paşii să te poarte în lume peste tot dacă îți vei dori, dar mereu să te tragă şi acasă la noi! La mama, tata şi Sofia (pe unde o mai fi şi ea!)!!!