Cam două ore de miere au avut cei doi ştrumfi după pauza de câteva zile în care nu s-au văzut. Două ore în care s-a auzit din partea ei numai „ce dor mi-a fost, Răducica, de tine!”, „ce frumos eşti!”, „ia tu jucăria asta că iau eu alta!”. Radu era şi el un zâmbet tot.
După astea două ore a venit noaptea şi s-au culcat. Noaptea însă a rupt vraja reîntâlnirii că dimineața lucrurile au reintrat într-un lung şir de „nuuu!!”, „maaamiii, Radu nu îmi dă, nu mă lasă, nu vine, nu înțelege!”, „jucăria asta e a mea!”. Iar Radu, plâns, lacrimi, tăvăleală. Să vă mai zic? Asta a fost doar la cafeaua de dimineață pe care am dat-o pe gât rapid să îi scot afară la aer mai repede.
Afară, pentru alte 20 minute, a fost ok: joacă cu mingea, explorat şi … cam atât. Apoi Radu nu mai dorea nici în căruț, nici pe jos, nici pe drum, nici lângă drum, ar fi urcat nişte scări periculoase şi ar fi mâncat gunoaie găsite în drumul lui.
Ce poate face o mamă în situația dată? Rabdă ce rabdă şi apoi îi bagă în casă cu alte speranțe de mai bine. Hai că azi e clar că nu e o zi bună!
Sofia plânge destul de des şi eu încep să văd steluțe când îi aud plânsul. Mă scurge de energie asta! Am încercat multe chestii să înțeleg plânsul ei, să văd un tipar, să caut să o ajut.
Din păcate are perioade lungi în care din orice plânge: nu găseşte o păpuşă, se scarpină prea tare de la pişcături, îi strică Radu castelul, nu îi place mâncarea etc. Problema mea e că lacrimile ei vin înainte să ne spună ce are. Când aud că cineva o descrie ca fiind „sensibilă” în mine apare o teamă.
Teama că nu voi reuşi prin nimic să o întăresc, să o ajut, să se vadă ce multe calități are pe lângă sensibilitatea ei care în capul meu acum sună a „plânge des”. Zilele astea mi-a venit o idee şi sper să văd şi rezultate cu ea. Vă țin la curent.
Luați separat copiii mei sunt minunați, dar împreună e solicitant să le faci față. Însă tot aud şi citesc că vor veni vremuri mai bune. Le aştept! Până atunci aş urca ocazional pe o mătură şi aş părăsi puțin încăperea să am ceva linişte.
Dacă aveți încurajări, soluții sau orice altceva ar înlocui nevoia de mătură, le aştept cu bucurie!
Aahh, şi e abia somnul de prânz!
Şi sunt doar o mamă de 2! Ce fac oare mamele cu 3, 4…mai mult refuz să îmi imaginez! Şi-or fi luat rachetă? Dar măcar le vine să aibă una? Uite de asta nu îmi place să scriu fix în momentul când e greu.
Devin pesimistă, mă plâng, văd doar greutatea nu şi bucuria zilelor cu ei. Îmi trebuie puțin somn sau o cafea mai tare cu siguranță, dar doream să ştiți şi să înțelegeți mai bine de ce am apreciat vacanța de la început de săptămână.