Am intrat deja în prima jumătate a anului 2022. Timpul ăsta e ceva de speriat. Acum parcă aruncam cu pocnitori să împuşcăm anul vechi, ne dădeam mărțişoare sau ciocneam ouă. Nu ştiu dacă am eu o problemă, dar cred că timpul nu are stare deloc.
Sunt recunoscută pentru o memorie demnă de mirare. Uneori e comic, alteori e tragic, dar una peste alta, cel mai des, e vorba de antrenament. De când mă ştiu mi-a plăcut să rețin date de naştere încât să-mi surprind colegii, foştii colegi chiar şi de zilele copiilor sau a soților lor cu un mesaj.
Nu ştiu dacă ar trebui să mă laud cu ciudățenia asta, dar ştiu încă datele a multor foşti colegi de generală, liceu, facultate, serviciu. Pur şi simplu aş putea spune că atunci când Facebook a apărut cu anunțatul public a aniversării cuiva, m-am simțit uşor nedreptățită.
Păi cum, şi eu acum ce fac cu baza mea de date de naştere?? Nu mai foloseşte nimănui? Ehh, uite aşa vom fi în curând înlocuiți de roboți. ?
În fine, ar cam trebui să ajung la subiect, nu? Nu ştiu alții cum sunt, dar eu mă gândesc adesea la ce făceam cu un an sau doi în urmă pe aceiaşi dată. Aşa că, deşi nu e deloc greu să intuiesc, îmi amintesc de anul trecut pe vremea asta.
Aveam cu 18 kg mai mult, mereu în aşteptare, iritată maxim de căldura de afară, încercam cu ardoare să nu mă agit mai mult decât era cazul, eram foarte curioasă şi aveam o insomnie de toată frumusețea. Ce să mai zic? Aa, aveam aproape 40 de săptămâni de sarcină şi Radu meu încă se lăsa aşteptat. Inimioara lui dragă era în mine încă.
Stați aşa că ştiu exact şi ce făceam acum 5 ani pe vremea asta. Tot aşa ca mai sus dar doar cu vreo 12 kg în plus şi cu inimioara Sofiei în mine. Mult mai speriată, dar şi mai plină de speranță ca a doua oară că totul va fi bine.
Aşa-i la primul, nu ştii nici ce să ceri, nici la ce să te aştepți, de aici forţa de a întreține mai mult speranțele şi aşteptările. La al doilea deja începi cu „poate doarme mai mult sau măcar la fel, poate e mai vesel sau măcar la fel, poate e mai mâncăcios sau măcar la fel.”
Când îl văd pe el acum cât se zbenguieşte peste tot şi când o aud pe ea câte întrebări, soluții, replici îi ies pe guriță într-o zi şi când mă gândesc la timpul ăsta, nu m-ar mira să clipesc o dată şi deja să fie amândoi mari.
Ce vreau să zic e că în curând Sofia face 5 ani şi Radu 1 an. Anul trecut eram o mamă de 2 în devenire de împlinire. De anul trecut şi până acum am experimentat stări, emoții, frici şi bucurii fără număr.
Încerc să țin pasul cu memoratul a tuturor replicilor, fățucilor comice, râsului, îmbrățişărilor şi ce o mai fi demn de reținut pentru o mamă, dar nu reuşesc. Culmea e că pentru asta Facebook nu are nici el soluții!
Ai fi fost tare, măi Facebook, dacă reuşeai să memorezi emoții, trăiri, sentimente! Aici mă bazez tot pe mine. Atât cât pot, atât cât e! Şi soțul meu tot pe mine! Atât cât mai rezistă şi el! ?
Voi cum suportați trecerea timpului? Aveți chestii ciudate pe care le țineți minte fără efort?