Nu uitați gândurile de dinainte să fi fost ei!

de | februarie 19, 2022

Unul dintre ritualurile mele seara este să o sun pe mama să vorbim, dar între timp eu strâng masa, vasele, fac pachetul pentru grădiniță. În timpul acesta copiii, abia mâncați, îşi caută de treabă prin casă. În una dintre seri, Radu a venit, a cerut sticla lui cu apă, i-am dat-o mecanic şi mi-am văzut de vorbă şi treabă.

După vreo două minute (cu mama vorbesc de la 15 în sus ?), constat că m-am udat pe şosete. Ştiam clar ce s-a întâmplat. Merg după dâra de apă şi ajung rapid la vinovat. Tocmai scurgea ultimele picături pe covorul din sufragerie. Era numai apă pe jos că sticla fusese plină.

Nu era prima dată

Nu era prima dată. M-am rățoit puțin la el că poate aluneca pe apa de pe parchet, că nu îmi place ce face. Am terminat de zis şi mi-am continuat discuția cu mama, povestind ce se întâmplase. Evident din exterior părea comic, a râs şi mi-a zis o vorbă care mi-a dat de gândit.

Într-o seară o aşteptam pe Sofia să iasă de la cursurile de engleză şi a trecut o mămică cu doi copilaşi. Un băiat mic, o fetiță mai mare. Fetița s-a împiedicat, mama a început să o certe că nu e atentă, că a rupt dresul. Eu m-am văzut pe mine când sunt prea obosită şi răbdarea îmi e încercată tare.

Când mama mi-a zis ce mi-a zis, în capul meu a revenit scena cu fetița, am auzit vocea altor prietene care se plâng de copii ba că nu dorm, ba că nu vor să facă una-alta, ba că sunt prea energici, prea lenți, prea sensibili, prea ataşați, prea … Vocea mea care ar vrea cei mai cei copii, care uneori țipă la ei prea tare în raport cu boacăna făcută, care îi grăbeşte prin viață deja în încercarea să facem cât mai multe.

Şi toate astea au dus la şi mai multe aduceri aminte. Aduceri aminte pe care vă invit să le faceți şi voi. De pe vremea când nu îi aveam încă, dar îi doream. De pe vremea când am aflat că au început să ne populeze pântecele, de pe vremea când făceam totul cu burtica din ce în ce mai mare.

Despre cum alegeam totul

Despre cum alegeam totul cu gândul la ei, despre cum visam să fie sănătoşi şi în rest oricum ar fi fost, tot perfecți rămâneau pentru noi. Despre cum ne doream să le simțim mai repede respirația, mânuțele, să le auzim glasul, primul plânset. Vă amintiți?

Toate astea au dus aici, la a conştientiza cât i-am dorit, câte emoții, câte rugi am ridicat spre cer până ne-au fost dați. Nu trebuie să uităm emoția, dorința, ruga, efortul, bucuria, gândul bun! Nu trebuie să uităm astea mai ales când ne e greu, când le e greu, când nu sunt cum am vrea, nu fac cum ne-ar plăcea, nu zic ce ne-ar bucura. Ei sunt ei, dar sunt oameni făuriți din toate emoțiile noastre.

Să nu uităm cât de mult i-am dorit! Să nu uităm cât i-am aşteptat! Să nu uităm ce viață faină, plină de plin, plină de bun, plină de emoții, trăiri adevărate, împlinitoare ne-au adus ei nouă de acolo de unde au venit! Vă amintiți gândul de dinainte de a fi ei, gândul de când erau o dorință??

Ce mi-a zis mama? Nu ştiu exact vorbele ei, dar eu am înțeles fix ce am scris, doar că ea a fost mai scurtă în exprimare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *