Nu mă consider o femeie frumoasă, sunt însă drăguță. Nu mă cred nici cea mai deşteaptă, dar îmi ştiu limitele şi, zic eu, nu îmi place să mă opresc aici.
Nu am nicio şansă să câştig la loto (pentru că nu joc), iar avere din salariul meu nu am strâns, însă nici dezamăgită nu sunt.
Nu ştiu să fac pe câte mi-aş dori, dar de aia suntem mai mulți pe lume şi atât de diferiți, să apelăm unii la alții.
Nu am soluții pentru orice, dar pe unele am idee unde să le caut.
De ce vă expun toate astea? Pentru că, indiferent cât de ocupată sunt sau nu, câtă lipsă timp pentru mine am, cât zero viață socială înafara copiilor/familiei, cât pauză oportunități de plecat în vacanță, NU aş schimba nimic. Şi aş putea să mă opresc aici cu postarea aceasta!
Am fost binecuvântată cu o familie aşa cum îmi doresc. Dar muncesc zilnic să o păstrez!! Lupt cu mine, fac dansul ploii pentru răbdare, investesc încredere în ei şi sunt atentă.
Nu perfectă! Dar perfecțiunea nici nu există şi nici nu aş vrea să dau impresia că o caut la alții. Puțini ştiu că drumul nu a fost fără coborâşuri, dar de îmi zicea cineva atunci că va fi bine, nu aş fi crezut.
Însă prin puterea gândului, prin felul cum ne facem planurile, cum ne alegem luptele, are grijă Cineva să primim de toate. Aşa îmi place mie să cred.
Nu fără luptă, nu fără timp investit! Dar cu multă încredere, dedicare, pasiune şi o fărâmă de susținere din partea celor apropiați, putem muta munții şi atinge visuri! În asta chiar cred!
Poate unii dintre voi v-ați dorit case, maşini, vacanțe sau job-uri wow şi le aveți! Să nu uitați să vă bucurați de viață fără să faceți din toate astea universul vostru.
Să prețuiți oamenii şi legăturile cu ei mai mult decât lucrurile materiale ce poate v-au adus în acelaşi cerc/context. Aşa simt azi să vă zic. În asta am crezut dintotdeauna deşi pare teorie expusă din cărți.
Poate alții sunteți încă nemulțumiți fie de ceea ce aveți, fie de ceea ce sunteți, fie de oamenii care vă ies în cale. Poate mereu credeți că v-ați ales cu resturi sau cu nimic. Să nu vă descurajați aşa uşor!!
Mereu să aveți încredere că dacă vă faceți treaba, sunteți corecți, cinstiți, ştiți să întindeți o mână fără să aşteptați ceva, lăsați orgoliile, bârfele şi răutățile cu uşurință deoparte, faceți alegeri cu inima deschisă, vă deschideți uşa sufletului să investiți în relațiile care chiar contează, veți primi înzecit. Când? Când le e timpul să vină!
Am zile când mă simt de parcă am urcat pe sârmă şi înaintez uşor, cu paşi mici, fără să respir prea mult, fără să mă uit în jos. Din când în când îmi vine să mai închid ochii pentru a mă odihni, dar îmi e teamă că ratez ceva de la Sofia, de la Radu.
Câteodată aş vrea să mă uit în sus, dar îmi e teamă că îmi pierd concentrarea şi atunci ajut inima să fie sus, arunc priviri doar în față fără a mă judeca că am atâtea limite personale. Ştiu că ele sunt acolo cu un rost. Şi mai văd cum încet unele din ele dispar. Acum ceva vreme nici pe sârmă nu mă puteam urca.
Dați-vă timp să vă cunoaşteți! S-ar putea să descoperiți în voi oameni mai faini decât cei pe care îi admirați în secret, mai bogați, mai frumoşi, mai buni!
Dați-vă o şansă dincolo de o limită impusă (de voi sau de alții). Nu sunt doar vorbe! Sunt încurajarea mea pentru a vă descoperi. Puteți începe cu paşi de bebeluş.
De când nu v-ați mai privit pe voi aşa cum vă priviți copiii? Să vă dați şansa să învățați ceva nou, să vă temeți de ceva, să vă doriți ceva doar pentru voi, să vă spuneți sincer o părere, să vă jucați, să recunoaşteți nevoia de a fi ținuți în brațe, să nu vă pese de vârstă, să zâmbiți fără motiv.
Suntem modele şi exemple pentru copiii noştri şi prin grija pe care o avem față de noi, creăm o punte pentru ei de a le fi mai uşor, mai bine pe drumul cunoaşterii. D
acă noi nu am putut ridica capul şi privi în jur, ei cum să poată? Dacă noi nu am avut curaj să ne privim pe noi cu adevărat, ei cum să ştie că e nevoie şi de asta?
Tot citesc despre faptul că până pe la 8 ani copiii asimilează mai mult din ce văd (nu doar cu ochii!!) şi abia apoi din ce le spunem noi că e bine! Să medităm la asta! Să ne întrebăm mai des oare ce văd, oare cum ne văd!?
Darurile vieții nu intră pe geam! Deschideți-le uşa! Dacă nu de azi, atunci când? Dacă nici pentru ei, atunci pentru cine?
Mă amuz citind ultimul paragraf! Sună într-un fel ciudat, dar îl las acolo pentru cei ce au curaj să-l accepte, dar şi pentru cei ce azi/mâine îl vor citi, dar vor înțelege abia peste 25 de ani poate! Da, pentru voi, copiii mei dragi! Pentru voi de o mie de ori!